Marius din Iași a avut parte de o experiență specială, în cadrul unei călătorii cu trenul. Tânărul a sesizat, spre uimirea lui, că domnul controlor este extrem de atent cu călătorii, lucru pe care nu-l prea vezi prin România, după cum spune toată lumea.
Recunoscător pentru modul în care s-a comportat conductorul cu el, dar și cu ceilalți călători, Marius a postat următorul mesaj pe grupul „Ești din Iași dacă…”, lăudându-l pe bărbatul care s-a îngrijit în fiecare clipă de călătoria tuturor celor aflați în vagoane.
Marius a povestit cu lux de amănunte cum conductorul Dan Tat a venit în fiecare compartiment, întrebând călătorii dacă este totul ok, dacă este cald, frig, sau dacă au nevoie de ceva. Iată întreaga poveste:
„Haideți să îl facem cunoscut pe acest CFRist deosebit! ❤
Prieteni, faceți cunoștință cu dl. Dan Tat. Este singurul conductor care m-a întrebat vreodată dacă totul este în regulă în timpul călătoriei cu trenul.
Nu doar o dată, ci din timp în timp intra în compartiment și ne întreba dacă sunt probleme, daca este cald sau frig (probabil să modifice temperatura aerului condiționat). Primul gând a fost că sunt probleme în compartimentul în care stăteam, dar când am ieșit pe culoar am observat că facea același lucru cu toți călătorii. ❤
Când s-a întors, l-am oprit pentru o clipă și nu am putut să nu-i spun faptul că este singurul conductor care m-a întreabat de sănătate în timpul călătoriei. Răspunsul lui a fost fabulos: „Mulțumesc, dar este ceva normal! Cum să nu am eu grijă de călătorii mei?!”
Acest om cu atât de mult bun simț, modestie și grijă față de călătorii săi merită toată aprecierea noastră!”
Trebuie să ne mobilizăm ca să îl promovăm pe acest om, pentru că prea mult timp a fost promovată doar non-valoarea în România” a fost mesajul postat de Marius.